Trăsăturile psihice ale oşeanului își găsesc, în mare măsură, reflectarea în port. El este simplu dar nu lipsit de măreție. Schimbările petrecute în ultimele decenii au alterat, în cea mai mare parte a zonei, atât portul cât şi obiceiurile.      

Portul oșenesc       Mai mult decât în orice împrejurare, oșenii poartă costumul lor popular la horă, la biserică, la sărbători tradiționale şi ocazii folclorice. Cea mai conservatoare în păstrarea portului popular este partea feminină, care nu a eliminat nici o piesă a costumului ei, cu excepția „zadiei", adică a șorțului, care astăzi se poartă mai rar. La bărbați şi tineri, din costumația lor tradițională au dispărut mai multe piese. în primul rând aproape nimeni nu mai poartă astăzi „gaci", pantaloni trei sferturi foarte largi la picior şi sus, care, legați la brâu cu șnur, formau o sumedenie de cute egal repartizate în jurul șoldului. Piesa era, fără excepție, din pânză de cânepă sau bumbac. De asemenea, „bonda cu cătători", împrumutată de la maramureşeni, a dispărut, după ce a fost purtată în zonă vreo 20 de ani. Bonda oşenească din pănură, dimie groasă, împodobită cu înflorituri şi șnururi colorate, şi-a reluat locul, însă şi ea se poartă rar. A dispărut din port mai peste tot „clopul ridicat", adică pălărioara din pâslă neagră, cu marginile întoarse drept în sus, aşa cum se mai păstrează încă astăzi în Târșolț, Cămărzana, Lechința şi Gherța, în cele mai multe sate din Oaş, clopul din pâslă a fost înlocuit cu cel din pai. Clopul de paie are marginile foarte înguste lăsate în jos. Partea de sus, perfect cilindrică, se înfășoară cu o panglică lată, țesută din mărgele mărunte, asemănătoare „zgărzii" purtate la gât de femei. Mai este prevăzut, de asemenea, cu o panglică sau șnur de susținere împodobit cu mărgele de sărbătoare pusă peste frunte sau ceafă. Această piesă de costum este aproape nelipsită din portul oșenesc, având mai degrabă roi de podoabă a capului.

         Cămașa este simplă, făcută din pânză de cânepă sau bumbac, cu mânecile lungi şi largi. Partea din față este mai scurtă decât cea din spate. în unele sate (Certeze, Bixad) cămășile se poartă cu „pumnișori", un fel de „partă" cu cusături foarte frumoase. Cândva, cămașa se încingea cu curea lată, un fel de chimir; cu cât era mai scurtă cămașa, cu atât cureaua era mai lată. Astăzi aceasta nu se mai poartă decât foarte rar, mai ales la lucru, protejându-i pe oşeni în muncile lor dure.

        Gacii de care am vorbit sunt înlocuiți în timpul iernii prin „cioareci" de lână, pănură albă. Aceste două articole au tendința de înlocuire totală, cu pantalonul modern obișnuit. în picioare oșenii încalță cizme din piele (pantofi mai rar), iar în zilele obișnuite folosesc mult cizmele de cauciuc. în nici un caz însă nu se mai încalță opinci. Acestea au dispărut din port de toartă multă vreme. Mai demult, oșenii purtau şi suman de lână, ca un simbol al bogăției, care era obligatoriu şi în costumația mirilor, indiferent de anotimp. Era purtat nebăgat pe mâneci, doar pe umeri, legat la gât cu șnur şi nu avea nasturi. Articolul acesta a dispărut şi el din port după ce a înlocuit, o vreme, guba făcută din lână în afară şi care era mai lungă şi mai eficace împotriva ploii şi a frigului. La această costumație, „straița" era nelipsită, unde se purta, fără excepție, cuțitul, batista sau tutunul pentru cei fumători. Specific oșenilor este şi chimirul lat. Costumul oșenesc, indiferent cu câte piese era purtat, atrage după sine prezența cuțitului, pe care oșenii îl folosesc atât în necesități uzuale cu privire la alimentație, dar mai ales la apărarea acelui orgoliu, de care vorbeam, în cazul în care le-ar fi fost lezat. Nu atacă niciodată fără motiv şi nu recurg la cuțit decât în cazuri extreme. O țâpuritură bătrânească ne lămurește mai bine cu privire la portul cuțitului:

 

                               „Eu cu cuțitul nu tai 
                                
Numai mă apăr de bai"

 

        Înțelegem că oşeanu-i este o fire pacifistă, care luptă de fapt numai în apărare.

 

        Portul oșenescFemeile spuneam că sunt mai conservatoare în ceea ce privește portul. Acesta este la ele mult mai pitoresc decât ia bărbați. Pe cap găsim permanentul „chischineu", basma înflorată din material „de păr" foarte scump şi rar, procurat în exclusivitate din străinătate, la care se preferă culorile vii, roșu sau verde, pe fond negru. „Cămeșa" se face din pânză, cu mâneca lungă şi largă ia cot, strânsă şi largă la pumn. Este ornamentată având cusături viu colorate, cu motive florale sau geometrice în jurul gâtului, unde găsim „cheptarul" cămeșii. Acesta are forma dreptunghiulară egal împărțit în față şi în spate. Cusături ornamentale se mai găsesc şi pe mânecă, atât pe partea ei exterioară, cât şi pe manșetă „pomnişor".

          „Pindileul", fusta, se face tot din material ca şi cămeşa, împodobit de asemenea cu cusături pe poale şi în talie, unde găsim un brâu lat de la 10-14 cm, numit „pogmată", Aceste două piese sunt înlocuite cu bluza şi „sumnă" (tot fusta) din material înflorat şi viu colorat, asemănător cu ce! ai chischineului şi „zadiei". Piesele acestea sunt şi ele ornamentate cu șnururi viu colorate, „cipci" şi dantele, fiind preferate de fete şi femeile tinere.

         Ca podoabă, oşeanca poartă ia gât celebra „zgardă" din mărgele mărunte viu colorate şi țesute în ață tare cu modele florale sau geometrice. în zilele noastre podoabele oşencelor s-au înmulțit, fiind admirate şi purtate cu multă plăcere, obiecte de aur cum ar fi: inele, cercei, coliere, lănțișoare, pe care acestea ie etalează la diferite ocazii. Portul feminin este completat cu cizme din piele cu toc înalt, folosite în sărbători, iar în rest, sandale şi pantofi obișnuiți, care aduc un aspect de eleganță. În concluzie, portul oșenesc cu toate modificările survenite în el de-a lungul timpului, păstrează încă destul de bine, nu numai aspecte ale felului de viață, ci şi dinamismul şi efervescența de fiecare zi a acestuia.

 

Pop, Monica, Gabriela Silaghi şi Ioan Viman. 2004. Judeţul Satu Mare. Ghid turistic, istoric, cultural. Satu Mare: Solstiţiu, 136 p.